Protejarea bobocilor de floare contra înghețului
Genul Magnolia cuprinde în jur de 80 de specii,răspândite în special în zona Asiei și a Americii de Nord, în țară fiind în jur de 10 specii. Din acestea, la noi cele mai folosite sunt speciile ca M. soulangeana, M. stellata, M. kobus, M. liliflora și nu în ultimul rând M. grandiflora. Condițiile climatice au început să permită dezvoltarea lor și pe timp de iarnă cu pierderi minime sau deloc de boboci floriferi (ba chiar s-au observat exemplare ce s-au descurcat mai bine neprotejate decât cele protejate în iarnă), important fiind acomodarea la condițiilor noastre (mai ales în partea Moldovei), ceea ce durează în jur de 3-5 ani (din observațiile mele). De ce vorbim totuși de acomodare dacă spunem că ar rezista foarte bine și neprotejate? Pentru că marea majoritate a plantelor comercializate de oriunde din țară sunt plante ce vin din alte climate; țări ce pot avea clima destul de diferită de a noastră pentru a face diferența la plante (cum ar fi Italia de exemplu). Prin procesul de acomodare îi dăm timp plantei să se adapteze la noile condiții. Procesul de acomodare s-ar produce și dacă nu le-am proteja, dar posibilitatea de a le pierde sau de a le chinui mai mult decât este nevoie este destul de mare astfel că prin oferirea unui grad de protecție le facem procesul mai ușor și o trecere mai lină la noile condiții.
Când vorbim de protecție în cazul magnoliilor, ne referim în principal la acoperirea lor cu folie de protecție ce oferă o diferență de aprox. 5 grade Celsius (în medie) față de temperatura exterioară. Dacă ne gândim de temperaturi de -25 grade Celsius o să spuneți că -20 grade Celsius la nivelul plantei este totuși destul de rece... Așa este, într-un astfel de caz diferența nu explică de ce ar funcționa protecția, dar scopul foliei respective este mai complex decât valoarea temperaturii. Prezența foliei face posibilă ferirea bobocilor și a lăstarilor fragezi de depunerea pe ele a gheții, sau de pătrunderea apei din topirea zăpezilor ziua în interiorul bobocilor și prin reînghețarea ei în timpul nopții ce poate duce la distrugerea țesuturilor, protejează și prin formarea unei bariere împotriva vânturilor reci ce pot degera aceste elemente sensibile.
Acum că am trecut prin scopului protecției lor putem începe cu explicarea procedeului propriu zis. Folia se poate achiziționa din cam toate magazinele mari de bricolaj sau de pe vastul internet. O puteți găsi comercializată deja sub formă de sac dar o puteți lua și la metru
liniar în funcție de nevoie, preferințe și cerințe. Dacă aveți de acoperit plante cu înălțimea în jurul valorii de 1 metru sau mai mici atunci varianta de sac poate fi opțiunea cea mai potrivită. La această opțiune o să se observe și o grosime a materialului mai mare decăt în cazul foliei la metru, ceea ce face destul acoperirea plantei doar cu un strat.
Pentru folia la metru liniar o să aveți o densitate/grosime mai mică dar avantajul ei este în libertatea de a lua cât este nevoie (mai ales dacă plantele depășesc 1.5 metri înălțime) și se poate compensa grosimea mai mică prin dublarea stratului de folie pe plantă.
Procesul de învelire ce urmează să vi-l explic a fost perfecționat de mine în curs de 5 ani de practică atât pe magnolii tufă sau pe picior; atât la magnolii ce își lasă frunzele toamna cât și la magnoliile ca și grandiflora ce își păstrează frunzele pe timpul iernii. Ce trebuie stabilit încă de la început, chiar înainte de a ne gândi cum: este momentul potrivit pentru a înveli? Stabilirea momentului potrivit începerii protejării ține de specia de magnolie deținută, dacă este una din cele cu frunze căzătoare atunci se așteaptă să cadă toate frunzele înainte de a pune folia iar dacă este una cu frunze persistente se așteaptă cât mai mult posibil să fie temperaturi constant scăzute (pentru a minimaliza formării condensului în interiorul foliei și depunerea de apă în locurile nedorite sau a instalării de mucegaiuri în zonele cu densitate de foliaj mare). Și acum la procesul propriu-zis: se leagă o ață destul de rezistentă la nivelul solului (sau de unde începe coroana) de o ramură sau trunchiul plantei și se merge spiralat spre vârf strângându-se
cu fiecare spiră coroana cât mai strâns în jurul axului plantei.
Pentru plantele înalte, odată ajuns în vârf recomand revenirea tot spiralat spre baza plantei atât pentru a oferi un plus de rezistență strânsorii cât și pentru a fi mai ușor la desfăcut în primăvară și să nu fie nevoie de scară. La final planta ar trebui să aibă forma unui fus (pe cât permite planta) sau strânsă cât mai bine. Odată terminată legarea ramurilor/coroanei se trece la pânză, sac sau metraj. În cazul
sacului se poziționează peste plantă și se încearcă ”croirea” lui cât mai fidel formei plantei; în cazul metrajului se începe cu prinderea capătului la baza plantei (la fel ca și ața) și se spiralează și aceasta până spre vârf, odată ajunsă acolo ne întoarcem tot spiralat spre bază (astfel creăm și dublu strat) pentru a ne fi mai ușor în primăvară să o
desfacem. Ca măsură de precauție împotriva vânturilor (ce pot desface pânzele) se mai spiralează o ață (în cazul acesta aș alege o ață de culoarea pânzei folosite pentru a nu ieși în evidență), tot de la bază spre vârf și înapoi dar nu trebuie să se mai aplice aceeași forță ca în cazul primei legări pentru că acum doar asigurăm folia la loculul ei.
Tips-uri:
Pentru plantele cu o coroană mai dezvoltată (cum întâlnim la M. liliflora de cele mai multe ori) unde ne-ar fi mai greu de strâns coroana cu ața așa cum am explicat mai sus, în punctul unde coroana este cea mai voluminoasă se leagă o singură dată o ață destul de groasă și rezistentă cât să nu fie ruptă de presiune și abia după se începe procedeul normal. Spiralarea ar trebui să fie mult mai ușoară și la final ața inițială ar trebui să fie largă pentru că spiralarea strânge coroana mult mai mult.
În timpul spiralări pânzei este recomandat suprapunerea a 10-20 cm din pânză la fiecare rotație pentru a nu apărea goluri între straturi.
Pentru o fixare cât mai sigură a foliei metraj sau pentru ”croirea” sacului pe plantă eu am folosit capsatorul normal de birotică, prinzând și straturile între ele dar și pânza de plante prin capsarea ei pe ațele folosite la legarea coroanei.
Cu cât planta este mai ”suplă” după legare cu atât riscul de a fi desfăcută protecția de către vânt și depunerea de zăpadă ce ar putea rupe protecția sau planta este mai mică. Nu trebuie să vă fie frică de a nu rupe planta, de cele mai multe ori planta permite mult mai mult decât credem noi fără a-i provoca pagube.
La M. grandiflora (sau magnolia cu frunze persistente) strângerea nu va fi la fel de pronunțată, se va lăsa mai larg legată. Din cauza prezenței frunzelor nu vom putea strânge la fel de mult pentru că nu vrem să rănim/desprindem foliajul și nici să formăm zone cu densitate mare de frunze (am crea condiții perfecte dezvoltării de boli).
Asta ar fi ceea ce trebuie de știut la procedeul de protecție a magnoliilor în iarnă. Dacă este ceva ce ne-a scăpat de clarificat sau de menționat nu ezitați să ne contactați. O iarnă cât mai prietenoasă cu grădina voastră, și aici nu mă refer la o iarnă lipsită de frig și zăpadă ci din contra: să fie zăpadă multă (pentru plantele de la nivelul solului stratul de zăpadă funcționează ca izolator formând o barieră contra gerului) și un frig constant pentru a nu mai debusola plantele și să pornească în vegetație în momente nepotrivite.
Comments